„Între sărut și sabie”

Samson își lasă inima să bată orbește în mâinile Dalilei, ca și cum forța lui nu și-ar mai aparține. În părul lui, înțesat de taina legământului, se ascundea un cosmos. Dalila, cu gesturi line, taie nu doar șuvițele, ci și legătura lui cu cerul. El iubește ca un orb, adică fără întrebări, fără teamă, cu o încredere ce frizează nebunia. Și orbirea aceasta, care în iubire poate fi binecuvântare, devine la el damnare.

Ahile, în schimb, arde cu o altă flacără. Briseis nu este doar femeia lui, ci oglinda prin care își contemplă gloria și rana. El o strânge la piept nu ca pe o ființă liberă, ci ca pe o dovadă a puterii. Când i se ia, nu suferă doar dorul de carne, ci este ranit în orgoliu, în eul său de semizeu. În iubirea lui Ahile, posesia devine lanț, iar lanțul devine destin.

Dar adevărata enigmă se dezvăluie atunci când Ahile o întâlnește pe Penthesileea, regina amazoanelor. Într-o clipă suspendată între sânge și lumină, el o ucide și, ucigând-o, o iubește. Moartea ei devine mirajul frumuseții absolute, strălucire de sabie și fragilitate de pasăre zdrobită. Ahile se pleacă, pentru o secundă, nu în fața victoriei, ci în fața misterului: că iubirea cea mai pură se arată uneori numai în clipa pierderii.

Dalila, Briseis, Penthesileea – trei chipuri ale aceluiași destin feminin în fața eroului: cea care trădează, cea care este posedată, cea care moare admirată. Trei oglinzi în care forța bărbatului nu se mai vede decât ca ruină.

Iar atunci întrebarea rămâne suspendată, ca o spadă între cer și pământ: ce caută eroul în iubire? O alinare, o supunere, o oglindă? Sau poate o eliberare pe care nu va ști niciodată să o primească?

Samson dărâmă templul și se stinge împreună cu toți vrăjmașii lui. Ahile, învingătorul, rămâne gol pe câmpul de luptă, incapabil să înțeleagă că frumusețea nu se ia cu forța și nici nu se păstrează cu sabia.

Astfel, iubirea lor nu vindecă, nu împlinește, ci mistuie. Ea este focul care nu încălzește, ci arde până la cenușă. Și poate că tocmai de aceea aceste povești au rămas vii: pentru a ne arăta cât de ușor se poate preface dragostea în lanț, dorința în hybris și admirația în ultimul gest al distrugerii.

autor: Decebal Cordie